SINDROMUL INTESTINULUI PERMEABIL
        Intestinul joacă rol major în funcția sistemului imunitar, de circa 70%, și are o legătură directă cu creierul prin nervul vag. Slăbirea echilibrului bacterian sau disbioza este, de asemenea, asociată cu diferite tulburări ale tractului digestiv, care pot merge până la diferite boli autoimune, probleme psihologice și de comportament. Sănătatea corpului și a minții sunt dependente, în special, de sănătatea microbiomului uman. Când sistemul digestiv este deteriorat, absorbția nutrienților este necorespunzătoare, iar substanțele toxice sporesc în organism. Aceasta este una dintre cauzele principale ale bolilor cronice. De exemplu, fungii în exces produc substanțe toxice care trec prin bariera sangvină a  creierului și pot modifica funcțiile neurologice, cauzând „ceața creierului”, probleme de comportament și dificultăți de învățare.
      Intestinul permeabil se referă la intestinul subțire care, la nivelul căptușelii (mucoasei) sale interioare, din pricina unei diete prelungit greșite, bogată în toxine alimentare, factori iritanți, medicamente de sinteză, mai ales antibiotice, infecții și parazitoze etc, și-a pierdut capacitatea de a bloca trecerea toxinelor către sânge și apoi ficat. Odată slăbită bariera intestinală naturală, sistemul imunitar, confruntat cu „invadatorii” toxici, se află într-o permanentă alertă. Mai precis, limfocitele citotoxice ajung să fie în alertă continuă, iar limfocitele numite reglatoare sau supresoare să nu mai joace niciun rol. La omul sănătos, cu un intestin intact, lucrurile nu stau așa, deoarece atacul imun se petrece limitat în timp, doar atunci când apar agenții patogeni, iar celulele T supresor calmează sistemul imunitar atunci cînd pericolul a dispărut. Așadar, când apare autoimunitatea? Răspunsul este simplu: atunci când inflamația cronică durează de prea mult timp în corp!
    De ce glutenul este cel mai mare rău? Deoarece acesta determină eliberarea ZONULINEI, o proteină, singura de fapt, care declanșează slăbirea joncțiunii dintre celulele care formează căptușeala intestinului subțire. Când aceste joncțiuni strâmte sunt desfăcute, suferim de „intestin permeabil”. Iar cand intestinul devine permeabil, toxinele, microbii, particulele nedigerate din alimente, metalele grele și multe altele vor evada din intestine în sânge și, astfel, în tot corpul. Sistemul imunitar identifică acești "invadatori" ca patogeni și ii atacă. Îi atacă continuu, fără oprire! Așadar, consumul de gluten activează zonulina, întreține inflamația continuă în organism și, automat, atacul imun asupra unui organ sau altul, în funcție de slăbiciunile genetice moștenite.
   CONCLUZIA finală este dureroasă: pierderea funcției de barieră intestinală reprezintă poarta biologică spre inflamație, autoimunitate și cancer! Iar soluția unică este aceea de a trece urgent la repararea acestuia, un proces care nu este deloc nici de neglijat, nici ușor!

                                            MIMETISMUL MOLECULAR - CHEIA INTELEGERII BOLILOR AUTOIMUNE



   
 
 
    Cu nici 10 ani în urmă, dacă un pacient îi cerea medicului specialist să îi explice de ce sistemul său imunitar i-a devenit cel mai mare dușman, acesta nu putea decât să ridice din umeri. Boala autoimună era pentru toată lumea o mare enigmă! Și, în pofida cercetărilor, nu se intuia nicio pistă de descifrare a enigmei. Dar, de curând, mulți imunologi proeminenți spun că răspunsurile încep să se găsească într-o teorie numită „mimetism molecular”. Teoria mimetismului molecular este, se pare, cheia citirii originii și dezvoltării bolilor în care sistemul imunitar, dintr-un rol de apărător al organismului, devine un dușman al acestuia.
    Am arătat anterior că mimetismul molecular este însă capital în boal aautoimună! Și, recunosc, cel mai dureros pentru cei care trebuie să facă ceva drastic în privința dietei, dacă vor să iasă din fundătura numită boală autoimună de care suferă. Am verificat personal, pe pielea mea, dacă teoria mimetismului molecular funcționează! Și funcționează! Dacă ții seama de ce spune ea, boala se retrage uluitor de repede! Atenție, de această boală, în anumite cazuri, se moare! Dintre bolile autoimune mortale amintim scleroza multiplă în plăci, lupusul, hepatita autoimună, purpura trombocitopenică etc.
    Dar să vedem, în termeni simpli, pe înțelesul tuturor, ce spune această teorie! Mimetismul molecular este un fenomen prin care sistemul imunitar confundă o parte din celulele și organele corpului cu un invadator străin. Mai clar, sistemul imunitar ajunge să confunde proteinele care conțin diferiți agenți patogeni sau elemente inflamatorii, provenite din alimentație, cu proteinele care constituie elementele de structură ale propriilor sale celule, atacând și pe unele și pe celelalte, fără a distinge între ele. Adică, atunci când agenții sistemului imunitar marchează și apoi atacă agentul patogen, atunci aceștia atacă și celulele sănătoase ale corpului, numai pentru că ele conțin secvențe de proteine similare cu cele ale agentului patogen. Practic mimetismul molecular reprezintă un dereglaj major al elementelor sistemului molecular (ce in mod normal au fost educate să recunoască structurile de proteine proprii pentru a nu le distruge), care ajung să atace și să distrugă diferite organe ale corpului.
    Deși înțelegerea mimetismului molecular este încă la început de drum, este dovedit deja că singurul mod în care noi putem să acționăm în direcția prevenirii ei o reprezintă controlarea strictă a dietei Și eliminarea din corp a anumitor bacterii și virusuri, care Și ele pot declanșa același fenomen de mimetism. De exemplu, apar tot mai multe dovezi că declanșarea diabetului de tip I, tot o formă de boală autoimună, are la bază infecția cu virusul Coxsackie de tip B, care are o structură similară cu cea a celulelor beta ale pancreasului, producătoare de insulină. Acest virus induce un proces de mimetism molecular prin deturnarea comunicării normale dintre celule β și sistemul imunitar, deturnare care conduce la autoimunitate. Teoria acestui tip de mimetism molecular este validată de faptul că diabetul de tip I este aproape necunoscut în rândul populației japoneze, populație care, datorită unui profil genetic specific, nu este deloc afectată de virusul coxsackie. Ca atare, aceștia fac toate bolile imunitare care au la bază glutenul și alte alimente cu proteine similare glutenului, dar nicidecum diabet.